Liviu Dragnea minte grosolan pentru a justifica modificări ale politicii penale a statului român

Fondatorii Mișcării România Împreună atrag atenția că declarațiile de azi ale lui Liviu Dragnea, condamnat în prima instanță la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu, sunt complet false.

Politicianul, președintele PSD și al Camerei Deputaților, susține că articolul din codul penal prin care abuzul în serviciu constituie infracțiune este un “articol sovietic”.

Afirmațiile lui Liviu Dragnea sunt doar produsul propriei disperări după ce a primit o sentință clară și fără echivoc din partea unui complet de 3 judecători.

Adevărul este următorul:

1. Infracțiunea de abuz în serviciu există în legea penală din România de pe vremea lui Alexandru Ioan Cuza

2. Incriminarea abuzului în serviciu este prevăzută în Convenția ONU împotriva corupției, ratificată de România prin lege în anul 2004

Îi punem la dispoziție lui Liviu Dragnea și o listă de exemple cu alte state unde abuzul în serviciu este incriminat:

Franța: art. 432-1 până la art. 432-6 din Codul Penal Francez (abus d'autorite)

Marea Britanie: apare în toată jurisprudența penală a instanțelor britanice sub denumirile de <<abuse of power>>, <<abuse of office>> sau <<abuse of or misfeasance in public office>>.

SUA: este numit abuse of office, incriminat prin Code of Federal Regulations, §11.448. Deci se aplică pe întreg teritoriul Statelor Unite. Prin codurile penale la nivel de stat, acestea pot să înăsprească condițiile și pedepsele, cum face statul Texas. În SUA infracțiunile de acest tip sunt numite <<ofensă la adresa administrației publice>>.

Elvetia: art. 312 din Codul Penal

Germania: este numit Amtsmissbrauch, prima incriminare fiind din 1851 prin art. 314 al Codului Penal Prusac. De atunci apare în fiecare cod penal.

Spania: art. 248-252 din Codul Penal (abuso de autoridad)

O altă minciună care trebuie demontată este cea despre „mii de români” încarcerați pentru abuz în serviciu. Realitatea este că numărul persoanelor condamnate care ispășesc în închisoare pedepse pentru abuz în serviciu este de 74.

Îi cerem președintelui PSD să nu mai mintă pentru a justifica recentele modificări aduse Codului Penal și Codului de Procedură penală în opoziție cu lumea democratică și statele civilizate, cu sisteme de Justiție eficiente.

Această agresiune împotriva politicii penale a statului român vine de la cel care vrea să-și apere pielea cu prețul sacrificării protecției societății romanești de hoți și corupți. În acest moment, PSD și Liviu Dragnea, prin faptele și declarațiile pe care le fac, aruncă în aer orice moralitate pentru propria libertate, cu un preț pe care societatea românească nu este dispusă să-l plătească.


Showing 2 reactions

Îți mulțumim! Te rugăm să-ți verifici căsuța poștală. Ți-am trimis un e-mail care conține un link de activare.