Schimbăm împreună legile electorale: vot în două tururi pentru primari și reprezentare crescută a diasporei în Parlament

Mișcarea România Împreună (RO+) susține și contribuie activ la modificarea legilor electorale prin inițiativă cetățenească cu scopul facilitării accesului la vot al românilor din țară și diaspora cât și pentru schimbarea clasei politice actuale prin încurajarea implicării, prin alegeri, în administrația centrală și locală.

RO+ consideră că este vital ca la următorul ciclu electoral să crească reprezentarea în Parlament a cetățenilor români din diaspora, să fie reintrodus votul în două tururi pentru alegerea primarilor și să se introducă în lege măsurile anti-fraudă electorală adoptate prin Hotărâre de Guvern în 2016.

Din aceste motive Dacian Cioloş, președintele fondator al Mișcării România Împreună (RO+) a participat astăzi, alături de reprezentanți ai 24 de ONG-uri sau mișcări civice și alte două partide politice la conferința de presă prin care s-a anunțat demararea procedurilor pentru schimbarea legilor electorale. Inițiativa cetățenească ”Lege privind modificarea unor acte normative în materie electorală” va ajunge la votul Parlamentului după ce în următoarele 6 luni va fi semnată de cel puțin 100.000 de cetățeni dintr-un sfert din județele țării.

“Există o mare așteptare din partea oamenilor care cer nu doar să criticăm ci și să venim cu propuneri urgente și concrete pentru a genera o schimbare reală în societate. Nu suntem doar reactivi, avem planuri pentru viitorul acestei țări capturate la vârf temporar de câțiva politicieni cu probleme penale care nu răspund în fața nimănui. Acum punem pe masă un prim proiect esențial pentru resetarea clasei politice. Această inițiativă poate schimba fața politicii românești pe termen lung, calitatea politicienilor și reprezentativitatea lor. Avem nevoie de o clasă politică profesionistă, reprezentativă, integră, care să lucreze în interesul comunității care i-a ales și nu în propriul interes economic sau de curățare a cazierului penal”, declară Dacian Cioloş, președintele fondator al Mișcării România Împreună (RO+).

Principalele obiective ale inițiativei:

  • Încurajarea şi facilitarea implicării cetățenilor în viaţa publică prin scăderea numărului de semnături pentru a candida și prin eliminarea pragului de 5% la alegerile locale;
  • Asigurarea unei reprezentativități adecvate: reintroducerea votului în două tururi la alegerea primarului;
  • Democratizarea vieții din partide: introducerea listelor semi-deschise, care să înlăture monopolul președintelui de filială asupra stabilirii listelor de candidați
  • Creșterea reprezentării în Parlament a românilor din Diaspora: numărul parlamentarilor aleși în Diaspora se dublează ;
  • Încurajarea participării la vot: românii care locuiesc în Diaspora, dar au domiciliul în România şi, deci, nu puteau vota la alegerile parlamentare, vor putea vota la secții de vot din străinătate pentru parlamentarii din judeţul din care provin.
  • Evitarea fraudelor: anumite proceduri reglementate prin HG de guvernul Cioloş (filmarea numărării voturilor, monitorizarea în timp real a exprimării voturilor în diferite secții) sunt ridicate la nivel de lege, pentru a evita posibilitatea modificării lor de către viitoare guvernări prin Hotărâri de Guvern.

Anexă

Modificările propuse, în detaliu
1. Numărul de semnături necesare pentru înscrierea în alegeri.
- Regula generală este că vor fi necesare 0,1% din numărul de voturi valabil exprimate pentru funcția respectivă la alegerile precedente;
- Pentru alegerile locale (primari, consilieri), numărul minim de semnături necesare într-o circumscripție este de 20, iar numărul maxim este de 500;
- Pentru alegerile parlamentare, numărul maxim de semnături necesare într-o circumscripție este de 500.

2. Este eliminat pragul electoral de 5% pentru alegerile locale și cele europarlamentare
- pentru alegerile locale (consilieri locali și județeni), pragul electoral de 5% este înlocuit cu un coeficient local calculat prin împărțirea numărului total de voturi valabil exprimate la numărul de mandate puse în joc;
- pentru alegerile parlamentare și pentru PE, pragul electoral rămâne neschimbat.
Se revine la două tururi pentru alegerile pentru primar.

3. Votul pe listă deschisă
- Se introduce votul pe listă deschisă pentru toate alegerile cu listă (locale, parlamentare, PE);
- Alegătorul va avea posibilitatea să indice atât partidul, cât și candidatul preferat. Nu este obligatoriu să indice și candidatul.
- Distribuirea mandatelor între partide rămâne neschimbată, proporțional cu numărul de voturi și ținând cont de pragul sau coeficientul electoral.
- Atribuirea mandatelor în interiorul listei de partid ține cont și de preferințele exprimate de alegători: Exemplu: Partidul A primește 4 mandate, care, potrivit legislației actuale vor fi repartizate candidaților propuși pe listă la pozițiile 1-4. Totuși, în cazul în care candidatul de pe poziția 20 primește mai multe voturi „personale” decât coeficientul electoral (numărul de voturi necesar pentru obținerea unui mandat), el va primi mandatul în locul candidatului de pe poziția 4.

4. Calcularea numărului de mandate de parlamentar
- Numărul de mandate de deputați și senatori nu mai este fix (la momentul actual el este stabilit printr-o anexă la lege), ci se actualizează înainte de fiecare alegeri, în funcție de variația numărului de locuitori și norma de reprezentare;
- Se introduce înscrierea automată a cetățenilor cu domiciliul în străinătate în Registrul Electoral, în baza datelor de la direcția pașapoarte;
- Este eliminat pragul de minim 2 senatori, respectiv 4 deputați;
- Astfel, în unele județe poate să scadă sau să crească numărul de reprezentanți, în funcție de evoluția populației. Numărul de parlamentari din Diaspora crește semnificativ. Numărul total de parlamentari scade, evitând o încălcare a referendumului din 2009.

5. Facilități pentru votul în străinătate
- Cetățenii cu domiciliul sau reședința în străinătate vor putea vota pentru Circumscripția 43 (Diaspora), iar numarul de parlamentari pentru aceasta circumscriptie crește proporțional cu numărul de persoane cu domiciliul în Circumscripția 43 (la momentul actual este blocat la 4 deputați și 2 senatori;
- Cetatenii care doar locuiesc in strainatate, dar au domiciliul în țară, vor vota in secțiile din strainatate, pe un buletin de vot special. Voturile lor se vor numara in strainatate ș vor fi transmise în țară către circumscripțiile în care au domiciliul, urmând să fie luate în calcul la distribuirea mandatelor în acele circumscripții. Altfel spus, cetățeanul cu domiciliul in Galati, dar care locuiește la Paris, va stabili deputații și senatorii din Galați.

6. Evitarea fraudelor
- Este prevăzut expres mecansimul informatic de monitorizare a prezenței la vot și prevenire a votului ilegal - aspect preluat din HG-urile adoptate în 2016 pentru a evita modificarea lor prin HG în viitor;
- Operatorul de calculator înregistrează numărarea voturilor – aspect preluat din HG-urile adoptate în 2016 pentru a evita modificarea lor prin HG în viitor.

Toți semnatarii inițiativei: Acțiunea Civică Galați, #activAG Pitești, Aradul Civic, Asociația VeDem Just, Brașovul Civic, Centrul pentru Studiul Democrației, Corupția Ucide, Curățăm Galațiul, Eu Ro Aleg, Evident Deva, Geeks 4 Democracy, Inițiativa Craiova, Inițiativa România, Inițiativa Timișoara, Mureșul Civic, Oradea Civică, Platforma România 100, Rădăuțiul Civic, Reactiv Brașov, Rezist Milano, #REZISTENȚA, Umbrela Anticorupție Cluj, Ștafeta Steagului Uniunii Europene, Vă Vedem din Sibiu) și partidele politice Mișcarea România Împreună RO+, Partidul Oamenilor Liberi și Uniunea Salvați România


Showing 23 reactions

Îți mulțumim! Te rugăm să-ți verifici căsuța poștală. Ți-am trimis un e-mail care conține un link de activare.